O nouă culoare – o senzație nouă și imbunătățită!
Vă amintiți de câte ori ați revopsit complet camerele în casa sau apartamentul dumneavoastră? Dacă nu, înseamnă că de prea puține ori.
Culorile care ne înconjoară ne afectează adesea starea de spirit, motiv pentru care acestea trebuie să fie atent alese în mod special în camere unde ne petrecem majoritatea timpului nostru. Deși vopselele pentru pereți sunt de înaltă calitate în zilele noastre, cu toții știm că se pot întâmpla multe pe pereți, în special atunci când copiii sunt acasă. Și de această dată, o prietenă mi-a cerut ajutorul, al cărei perete violet din camera de zi, combinat cu un galben decolorat, implora să fie renovat. În plus, și copiii își lăsaseră urmele pe el.
Dorința tinerei familii care locuiește în acest apartament a fost să-l lase să respire într-o nuanță deschisă. La început, și-au dorit să îl vopsească tot alb, dar i-am convins că apartamentul era suficient de luminat încât să poată suporta o picătură de maro în marea de alb. Și am reușit! Orice este posibil cu ajutorul Helios SPEKTRA Classic Plus!
Cea mai mare provocare a fost să acoperim violetul apăsător, închis. Când am reușit acest lucru, spațiul a devenit imediat „mai luminat” și mult mai plăcut. De această dată, au fost destul de multe suprafețe implicate, așa că am încredințat rola în mâini bărbătești. Atunci când maeștrii au pus la punct ultimele detalii și culoarea s-a uscat, am intrat eu în scenă. Prietena mea și eu ne-am dedicat în primul rând colțului din sufragerie, care reprezintă inima casei familiei lor. Ne-am hotărât să îi punem o amprentă specială cu poze ale membrilor familiei și prietenilor.
Obiectele mele de recuzită erau rame de diferite dimensiuni albe, negre și verzi. Acestea din urmă s-au potrivit de asemenea cu gresia din bucătărie. Pentru a monta pe perete, am avut nevoie de un ciocan, cuie și o cameră.
TIP: Montarea ramelor pe perete poate reprezenta o mare provocare. Întâi de toate mi-am imaginat forma pe care voiam să o realizez pe perete. După am pus ramele pe podea, unde le-am ajustat dimensiunea și culoarea. În momentul în care aranjarea ramelor a fost terminată pe podea, am fotografiat-o și am adaptat-o pe perete.
Cum prietena mea adoră verdeața în apartamentul său, am adaugat mai târziu coșuri atârnate în colțul din sufragerie.
Familia a fost foarte fericită cu noul colț din sufragerie și încântată că mi-a încredințat alegerea culorii. Nuanța magică pe care am ales-o conform cardului de culori Helios Spektra Terra a fost T 132 H.
Produsele marca Helios folosite sunt disponibile în toate magazinele bine dotate care vând vopseluri și materiale de construcții. Formula nouă și îmbunătățită a vopselei pentru pereți de interior SPEKTRA Classic Plus oferă un aspect mat deosebit al peliculei de culoare, alegerea a mai mult de 5000 de nuanțe din sistemul de mixare HGMIX, și este mai ușor de amestecat cu apă și coloranți.